Marele plan… mic

Sfârlă

Notă: acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

– Băi, dacă nu te potoleşti cu chestiile astea, te iau la nişte analize psiho de te fac de râde toată grădina asta zoologică de tine! – i-a strigat ursul bietei veveriţe.

– Aşa, aşa… Ursul are dreptate! Vezi că te dăm afară din grădină! Cândva erai şi tu mai serioasă, te ocupai de treburi ca lumea, ce te-a apucat? Te-ai lăsat influenţată de castorul ăla de la Uniunea Europeană a Grădinilor Zoologice, care nu face decât să distrugă habitatul cu prostiile alea ce nici măcar nu se potrivesc cu ce avem noi aici, a adăugat, mormăind, dar cu emfază, şi bursucul. I-a plăcut treaba aia cu „habitatul”, pesemne!

Din cel mai stufos şi mai mare copac ce era pe acolo, abia iţindu-se dintre crengi, papagalul i-a surprins pe toţi:

– Bă, tâmpiţilor, vorbiţi corect! Nu se spune „alea”, se spune „acelea”! Şi-apoi, ce-aveţi cu castorul? Ăla măcar e inginer; voi ce sunteţi? Nişte provinciali! Acela e măcar un tot în toate, voi… nimicuri în nimic!

– Măi, papagalule, stai cuminte acolo, pe craca ta! Nu vezi că nimeni nu te mai bagă în seamă de o vreme încoace? Nici măcar eu n-am mai scris despre tine, chit că te agiţi pe aici, prin grădină, de ani de zile, s-a oțărât cu jumătate de gură vulpea, care era editor la unul dintre cele mai populare ziare locale. Apoi adăugă:

– Adevărul e că veveriţa a greşit. Nu merită să rişti să faci lucruri de astea care pot să creeze legături cu jungla de dincolo de garduri!

Veveriţa, surprinsă de amploarea scandalului pe care, fără să vrea, l-a declanşat, a încercat să înţeleagă ce făcuse atât de grav. În fond, când s-a apucat să clădească coaliția, din pura dorinţă de a face lucruri mărețe pentru grădina asta zoologică, nu s-a gândit ce va ieşi de aici. Văzuse posibilă până și alianța cu cei de altă limbă, convinsă că limbile nu sunt ceva străin celor care vor să ajungă mari. În fond era un fel de punte din bucăți care să lege cele două maluri, plebea animală și animalele de rasă. Mai ales că între ele apele erau vijelioase și tulburi. Animalele mai mari puteau păşi pe ele, fără să se ude. Pentru cele mai mici era, totuşi, nevoie de puţin efort, căci distanţa depăşea cu mult mărimea unor paşi ai lor. Eh, dar cu salturi mai mărunte orice e posibil. Nu s-a gândit că nu oricui îi convin paşii mici. Poate ar fi trebuit să se gândească dinainte că în grădina asta toată lumea visa paşi mari… Şi-acum, uite ce-a ieşit de aici!

„Ursul ca ursul, măcar pe el îl ştie toată grădina că are mereu de spus ceva, şi n-o zice rău. Dar bursucul… ăstuia cine i-a cerut părerea? Şi cine-i el să dea afară sau să primească pe unul sau pe altul aici? Ce? E grădina lui? E a neamțului care a creat-o! De papagal măcar nu te miri; atâta ştie, să împroaşte cu coji şi să se dea… vultur, ascuns printre crengile stufosului copac în care și-a făcut cuib. Cât despre vulpe… de înţeles. La ziar nu se ratează subiecte!”

Cam aşa gândea veveriţa, văzând atâta agitaţie în jur.

„Măi” și-a zis în gând, „poate că au şi ei dreptate. În fond, de ce nu mi-am văzut eu de treabă? La urma urmei, înghesuială şi pe malul ăsta, înghesuială şi pe malul celălalt. Până la jungla de care se tem ei mai e… Nu te trimite nimeni cu forţa la safari” – și-a spus în gând veveriţa şi se hotărî să plece de acolo. Pentru o vreme, până se mai potolesc spiritele.

Evident, la plecare n-a uitat să tragă un şut în toată măreața construcție.

„Na! Treceţi prin apă de-acuma, dacă vreţi să vedeţi ce e pe malul celălalt. Şi nici eu nu vă mai spun ce e dincolo. De fapt, poate nici nu sunteţi curioşi” – a mai bombănit veveriţa, şi şi-a pus căştile cu muzică, îndepărtându-se…

„Wow! Mișto e asta cu pușca și cureaua lată!” a rânjit veverița.

Morala: în politică nu orice trimitere la origini e o înjurătură!